Vânzătorul de îngheţată

Toţi îl iubeam.
Îl întâlneam în vacanţele de vară, la intervale de câteva zile, pe uliţele din satul bunicilor. Împingea toneta pe a cărei vopsea scorojită încă se mai distingeau biluţele colorate, îngrămădite în cornete ce păreau mereu prea mici.
Din loc în loc se oprea şi îşi ademenea micii muşterii.
Ne ridicam fericiţi din praful uliţelor şi ne grăbeam spre case pentru a cere părinţilor bănuţul necesar cumpărării celor câtorva clipe de răcoare şi arome. Pentru că azi era cu bani.
Aşa striga vânzătorul de îngheţată, printre cetele de pofticioşi: „Azi cu bani, mâine fără bani!” Şi nu ştiu cum se făcea, dar în satul acela uitat de lume, vânzătorul de îngheţată ajungea tot în zile „cu bani”. Niciun copil nu-şi amintea să fi primit vreodată „fără bani” aroma colorată.
Ne înşiram în faţa lui, zâmbind. Îi întindeam pumnul mic, în care strângeam cu grijă bănuţul încălzit de atâta dorinţă iar cu cealaltă mână primeam, aproape cu evlavie, cornetul.
După ce şi ultimul dintre noi îşi lua porţia de fericire, vânzătorul de îngheţată pleca mulţumit, nu înainte de a ne asigura că îi suntem la fel de dragi pe cât ne este el nouă şi că aşteaptă următoarea întâlnire cu tot atâta nerăbdare. Şi, cine ştie? Poate data viitoare va fi o zi „fără bani”...
Într-o vară, toneta apăruse şi a doua zi.
Ne-am privit uimiţi de atât nesperat noroc şi am alergat după ea. Demult nu mai văzuseră acele uliţe atâta fericire!
Dar vânzătorul de îngheţată striga în gura mare: „Azi cu bani, mâine fără bani!” fără să-i pese că ne înşela aşteptările. Că „azi” trebuia să fie „fără bani”.
- Fără bani? Ia uite la ei, împieliţaţii! Hai, căraţi-vă de aici! Frumos v-au învăţat părinţii! Să cerşiţi! se stropşise el, supărat de îndrăzneala noastră.
- Dar ai zis că mâine...
- La fel spun şi acum: mâine! Azi, însă, e cu bani!
Niciunul dintre noi nu avea bănuţul pregătit în pumn. Şi nimeni nu s-a grăbit spre casă pentru a-l cere. Ne-am reluat jocul uitat în ţărâna drumului şi ne-am ascuns în adâncuri de suflete una din primele dezamăgiri pe care viaţa ni le rezervase.
De atunci nimeni nu l-a mai iubit pe vânzătorul de îngheţată.
*
Am crescut. Nu mai tânjesc demult după cupele reci şi colorate.
Dar am învăţat că oamenii sunt asemeni copacilor: nu trebuie să-ţi desenezi iubirile pe ei, să nu-i răneşti cu fericirea ta.
Şi că viaţa e un vânzător de îngheţată care aşteaptă să-ţi deschizi pumnul şi să-i întinzi bănuţul pentru fiecare aromă pe care ţi-o oferă. Astăzi. Nu există mâine.