(poveste-joc de 1 iunie)
- Am sosit.
- Mmda... nu te-a chemat nimeni. Dar, dacă tot eşti aici, ce ştii să faci?
- Păi... uneori, scriu.
- Scrii?! Şi, cam ce scrii? Despre ce, adică.
- Despre zboruri. Ştii: fluturi, cărăbuşi, aripi, îngeri...
- Îngeri?! Nu, te rog, prea mulţi îngeri! Vrem ceva original, ceva nou. Tendoane şi muşchi, înţelegi? Azi, îngerii sunt depăşiţi, demodaţi.
- Dacă sunt demodaţi, aş putea scrie despre asta:
Prea mulţi îngeri născuţi din cuvinte de ceară
Demodaţi şi tăcuţi îşi iau zborul din noi
Poleind peste lume prea multă sfială,
Este vremea, acum, să-i chemăm înapoi.
Orice plâns nerostit a născut câte unul
Orice vers lăcrimat a sfârşit într-un zbor...
- Nu, nu, stai! Opreşte-te!
- ?!
- Sfială? Lacrimi? În niciun caz! Vrem dezinvoltură, fără complexe. În plus, poftim, rime! Unde ai mai văzut tu, rime! Azi se scrie în alb, poemul se simte, există independent de forme rigide; fără bariere stilistice, fără...
- Înţeleg. Atunci, fără rime:
prea mulţi îngeri acoperă cerul
aripile lor albe nu mai au loc printre nori
îşi ciocnesc zborurile lângă tâmplele noastre
şi ne cresc lespezi albe-n cuvinte
prea mulţi îngeri atârnă de cer
îşi izbesc căderile de lutul din noi
uneori însufleţindu-l...
- Nu, nu, Nu! Opreşte-te! Fără încărcătură stilistică, fără balast. Simplu. Înţelegi? Scurt. Astăzi, lumea nu mai are timp să citească.
- Bine. Pot încerca o proză scurtă, atunci:
În dimineaţa aceea se trezise mai devreme. Auzise un zgomot ciudat în cireşul din faţa casei şi deschisese fereastra. Câţiva îngeri aşezaţi pe crengile înroşite de rod îi făcură cu mâna. Aveau cireşe la urechi şi...
- Destul! Totul este demodat, sună a poveste, a copilărie. Vrem realism, transfigurare. Şi fără îngeri, înţelegi? Fără înge... Ei, ce faci? Unde pleci?!
*
Totuşi, astăzi avem dezlegare la îngeri!
Ne putem amăgi că mai suntem copii
Chiar de anii ce trec lasă-n urmă răsfrângeri
Adunate-n tăceri şi în ierni argintii.
Azi e vremea să mângâi copilul din mine
Să-i cobor, din cireş, câţiva îngeri cuminţi,
Să-i şoptesc că povestea se termină bine
Când e spusă, zâmbind, de copiii-părinţi.
