Dor de poet

Mi-am smuls din suflet aripa de înger
Şi-acum iubesc prin lume alergând...
Mă mai cuprinde, tainic, veşnicia –
Vechi legământ păstrat din când în când.

Mă mai încearcă dorul meu de stele
Şoptite ploi îmi freamătă în piept
Când Serghei spune c-a-nflorit scoruşul
Iar eu m-aşez sub el, să te aştept.

Şi-o clipă uit că-s suflet fără aripi
Şi nu mai am cu ce să te cuprind...
Îmi cade-n păr zăpadă din petale
Şi-n anotimp mă pierd atunci, iubind.

Că-mi pare iarnă primăvara asta
Cu sănii din trecut umblând hai-hui...
Şi parcă-aud, în seva din petale,
Râzând cu lacrimi clopoţelul lui...

M-aşez, atunci, cu faţa către stele
Cum îşi dorm morţii somnul lor de veci
Şi-aştept să-ţi văd aripile pe boltă
În sania poetului când treci...

Noi

Ne imbracasem sufletu-n cuvinte
Si ne-mbatau cuvintele din noi.
Imi amintesc c-aveam, pe umeri, aripi
Si inserari, pe frunte, amandoi...

Traisem, zei, pe partea ta de lume!
Cand m-am intors, putin, in lumea mea
In rastignita zilei inserare
Se rasturnase cerul... si curgea...

Mai port si-acum o neagra nemurire,
Dar m-ai gonit din coltul tau de rai
Cand am lovit, cu pietre, in iubire...
Caci eu am fost, o data, Lorelei...

In noaptea grea, zambeste luna plina.
Schimb nemurirea mea, pentru uitare,
Si-ntreg pamantu-mi pare o clepsidra
Prin care curge cerul greu, in mare.

Acum, mi-arunc iubirea-n Groapa Bingen
Iar eu ma-ntorc in tristul meu firesc...
Dar am mai vrut sa te ating o data
Si sa-ti mai spun, o data, "te iubesc"...

Legenda

E rasarit de ziua pe estic mal de Rin,
Si zorii-ncep s-apara, sa depene-o poveste...
Corabii mari, cu panze, pe unda apei vin.
Se sparg in cioburi norii, de ale stancii creste.

E liniste deplina aici, in inaltimi.
De jos, adie Rinul o slaba unduire...
Se ingusteaza apa cuprinsa de-adancimi
Si-un corb pateaza cerul cu neagra falfaire.

Aici e locul mortii. Se parjolesc carari
Cand dansuri de fecioara - cu-ntunecat alai -
Coboara de pe steiuri cu magice cantari...
Aici sunt doar tenebre... Aici e Loreley.

O stanca ce-a prins viata!Ce aur poarta-n plete!
Si, parca, trupu-i tanar e-nfipt in vesnicii...
In ochii ei, ca noaptea, se impletesc legende:
Iubiri cu crai si zane din carti pentru copii.

Pe mal, faptura blanda, isi plange fericirea,
Si plansu-i cade-n ape din norii tristi si grei...
Priviti-o mai aproape! Si-a impietrit iubirea,
Si Rinul poarta-n unde doar lacrimi de-ale ei.

Cand o zaresc, corabii se sparg pe rand, - lovite
De dragostea-mpietrita ce i-a cazut in Rin -
Din trupul ei de nimfa, clepsidre adormite
Ademenesc cu moartea corabii care vin.

Este apus de ziua pe estic mal de Rin,
Tenebrele se-arata intr-un grabit alai
Sa-i picure legendei si umbre in lumini...
Din unda neagra-a apei zambeste Loreley...

Tatalui meu. Ultima scrisoare

Prima amintire cu tine este atat de veche, incat pare de pe alt taram. Eu eram mica, foarte mica, si ma tineam de gratiile patutului in care imi petrecem, atunci, marea parte a timpului. Tu te jucai cu sora mea. Imi amintesc ca imi doream foarte mult sa ma iei in brate si sa te joci si cu mine. N-ai bagat de seama si nu ai facut-o. Plangeam...
Ultima amintire despre tine este dureros de vie in mine. Ma obsedeaza si imi tulbura noptile. O panza neagra si, pe ea, ingramadite litere si cifre scrise cu vopsea alba: numele tau si anii traiti. M-au pus pe mine sa o scriu, motivand ca scriu frumos, ca tine. Şi am scris-o... Mana imi tremura de emotii si suspine iar ochii inlacrimati ma impiedicau sa vad... poate nu am fost la inaltimea asteptarilor tale... poate literele ce-ti desenau numele au iesit inegale iar anii tai poate erau nedrept de strambi. Plangeam...
Intre aceste doua planse amintiri, mi se invalmasesc toate celelalte amintiri despre tine. Inca nu si-a gasit fiecare, locul ei... umbla haotic prin gandurile mele, pleaca si revin... si de aceea aceasta scrisoare va fi, probabil, la fel de haotica... dar sper ca vei intelege..
Pe masura ce trec anii realizez cat de mult iti seman! Sufletul acesta care se zvarcoleste pentru fiecare frumusete vazuta, fara sa stie, exact, ce-i cu el si nici ce sa faca sa-si scuture apasarile, de la tine il am! Pe noi ne uimeau, mereu ca pentru prima oara, culorile pe care in fiecare anotimp ni le oferea gradina. Noi ne aminteam versuri sau citate din cartile citite, pentru fiecare frumusete ce ne rascolea. si toti ceilalti se mirau ca ne amintim... numai noi stiam versuri pentru fiecare floare din gradina si pe noi ne uimea fiecare inflorire, ca si cum era pentru prima oara. Pentru ca noi eram responsabili cu "stratul de flori". Ultima data cand am venit la tine ti-am adus lalele si narcise din gradina mea... n-ai mai putut intinde mana sa le cuprinzi... si ti le-am asezat alaturi... iar tu le-ai luat cu tine, acolo... Poate, acolo, vei fi "responsabil cu stratul de flori" si va continua sa te uimeasca fiecare inflorire. Şi, poate, vei fi fericit...
Te-a atras, intotdeauna, pamantul... Radacinile ti-au ramas mereu in satul natal oricat ai umblat prin lume... Si cand sarcinile vietii au incetat sa te mai apese, te-ai intors in satul unde-ti ramasese sufletul, sa te bucuri de natura din care simteai ca faci parte. "Vin ploile" lui Bromfield iti era, pe atunci, cartea de capatai si imi spuneai ca te intaresti, parca, impreuna cu plantele pe care le vezi crescand dupa fiecare ploaie cazuta. Era ca "intoarcerea in preistorie" a lui Blaga... dar ti se implinise un vis.
Din copilarie imi amintesc mana ta mare in care mi se pierdea manuta cand mergeam alaturi şi mandria ca am un tata impozant si frumos, asa cum nu multi din prietenii mei aveau... si brazii uriasi pe care ii aduceai acasa cand te "intalneai" cu Mosu'... si emotiile inceputului de scoala, ale primelor examene... ale primelor reusite in viata... apoi dorurile departarilor, ale despartirilor... revederile... atat de putine revederi!...
Toate mi se invalmasesc in minte, cu zambete si lacrimi amestecate. Mai ales cu lacrimi. Ma doare neputinta mea de a intoarce timpul... doar putin... sa te mai imbratisez pentru ultima data si sa-ti spun ca te iubesc... ca nu inteleg de ce nu mi-am facut niciodata timp pentru asta... Cate lucruri inutile am facut in viata! Ce era mai important mi-a scapat.
Ce sa-ti mai spun acum?... Ti-as putea spune ca, uite, azi-noapte a inflorit caisul! Sau ca florile de liliac sunt tot mai indraznete si incep sa explodeze, pe ram... Oare imi vezi gradina de acolo, de sus? Ma auzi cand le soptesc florilor despre tine... despre noi?...
Ti-am scris aceasta scrisoare cu rosu. Prin ea doresc sa-ti marturisesc ca te iubesc. Nu stiu daca mi-a iesit prea bine. Sufletul meu e atat de impovarat, ca si cum toata neputinta lumii il apasa!...
Stiu ca am gresit de multe ori... te iubesc si te rog sa ma ierti, bunul meu tata!