sâmbătă, 14 februarie 2009

după iarna aceasta mai vine o iarnă

după iarna aceasta mai vine o iarnă
dar în loc de zăpezi vor fi îngeri căzuţi
să le-ntindem smeriţi câte-un loc să se-aştearnă
când coboară în noi temători şi tăcuţi

s-adunăm din noroi sfinţii şterşi şi himerici
să le dăm sfiiciuni şi culori înapoi
rânduit aşezaţi pe pereţi de biserici
să privească zâmbind la copiii din noi

înviaţi şi senini vor rămâne-n icoane
arcuindu-şi mirări în priviri de părinţi
noi vom fi lângă ei doar tăcute coloane
lumânări care ardem pios şi cuminţi

după iarna aceasta mai vine o iarnă
în copiii ce-am fost s-o primim ca pe-un dar
să lăsăm albul ei de lumini să se cearnă
peste zidul din noi preschimbat în altar

joi, 5 februarie 2009

izvorul cu apă vie... e în noi

Apa are memorie. Depinde doar de noi ce-i furnizăm. Şi nu mă refer la poluarea fizică a bietei noastre ape dătătoare de viaţă. Nu. Mă refer la gândurile şi cuvintele noastre. La atitudinea noastră faţă de ea. La cât de mult o "îmbogăţim" din punct de vedere spiritual.
Reacţia moleculelor din compoziţia apei (reacţie vizibilă în condiţii de laborator) funcţie de atitudinea noastră faţă de ea, evidenţiază - din punct de vedere ştiinţific - faptul că apa este pentru noi exact ce-i solicităm să fie: dragoste sau ură, viaţă sau moarte, totul sau nimic...
Dacă vrem, putem reduce viaţa la două cuvinte: iubire şi recunoştinţă.
Depinde doar de noi...