”De ce ești mâhnit, suflete al meu și de ce în adâncul meu mă tulburi?”
Titlul din presa on-line cum că ”dacul liber” a murit, mă determină să intru pe articol, pentru a vedea câți ani avea bătrânul dac liber și în ce cătun uitat de lume și-a făcut veacul. Surpriză! ”Bătrânul” dac avea 27 de ani și trăia înconjurat de o mulțime de oameni. Care se declarau încântați de faptul că-i sunt prieteni. Hmm! Prieteni… Ia să vedem… Pe facebook, ”dacul liber” avea 2135. Câți i-au simțit disperarea, când le-a spus că vrea ”să plece și să fie îngropat în grădină”? Câți Prieteni a avut Iulian, în cei 2135 de prieteni?
Dau fuga pe pagina mea de facebook: 209. Știu, știu, foarte puțini, după ”canoanele” facebook-ului. Cu toate acestea, pe jumătate dintre ei nu cred că i-aș recunoaște, dacă ne-am întâlni pe stradă. Poate pentru că prietenii de facebook sunt, cumva, mai degrabă, prieteni ”de suflet”.
Și, totuși. Dacul liber Iulian cu sufletul avea probleme! Trei din cei 2135 l-au mustrat blând, aflându-i dorința. Ceilalți au trecut nepăsători pe lângă sufletul dacului.
Lăsând deoparte această problemă frecvent dezbătută, cea a socializării online, nu-mi dă pace o întrebare: dacă iubea atât de mult natura, din care simțea că face parte, de ce a renunțat atât de ușor? Cum de nu a dobândit acea liniște și acea încredere pe care natura știe să le dăruiască fără să ceară nimic - absolut nimic - în schimb?
”Binecuvintează, suflete al meu…”
