anamneză: rochița colorată, sandalele prăfuite, cărăbușii de mai, depărtările, Iubirea. trecutul are contur, toate sunt aranjate în rădvanul pe care un prinț, sosit la vremea potrivită, l-a împiedicat să se transforme în dovleac, la miez de noapte.
apoi, timpul se schimbă și noi ne recreăm: altă rochiță, altă Iubire, alt prinț venit să salveze alt rădvan. și să-l transforme-n diamant. la fel pe deget și la fel în păr. și la fel pe rochia albă-albă.
redundant? mai degrabă senzația de actual, asupra unui timp care a fost și reînvie, unic - totuși - de fiecare dată (vezi gustul madlenei lui Proust). O poveste ce rezumă în ea omenirea și te îndeamnă să renunți la hotarul imaginat între adevăr și mit. și să-ți dorești o lume fără oglinzi, în care să te recunoști după ceea ce ești în interior. să te identifici cu ceea ce simți.
pentru că Dragostea este singurul lucru care contează.
