Istoria se repetă și voința de putere continuă să nască monștri. 

Peste formula - cândva emblematică pentru practicarea unui jurnalism lipsit de prejudecăți și preferisme, - aceea de a prezenta toate știrile, fără temeri sau favoritisme, s-a așezat praful de multă vreme. Într-o societate în care cei cocoțați pe scaunele puterii - indiferent de orientarea lor politică (chiar așa, vedeți vreo diferență?) -  aplică principiul potrivit căruia orice este adevărat dacă sunt destui care să creadă, am sentimentul că sunt doar un biet spectator, deși pe scenă se joacă viața mea. Și a mea.

Pe mine mă sperie foarte tare să văd în fruntea instituțiilor statului persoane care nu cunosc istoria acestei țări. Pentru matematică mai ai calculatorul, cu limba română - nedrept stâlcită - te mai faci, totuși, înțeles. Dar ce te faci fără rădăcini? Te bate vântul și de duce așa, purtându-te te miri pe unde. Și când te lasă din vârtejul lui, - unde te-o lăsa - tu crezi când ți se spune că ești o pleavă. Pentru că nici nu știi ce spic frumos ai fost cândva. 

„Starea de conștiență poate fi stinsă prin descurajarea învățământului, prin controlul asupra posturilor TV, prin plata unor onorarii speciale către formatorii de opinie sau, pur și simplu, prin cumpărarea mijloacelor de informare cu totul.” Spune doctorița Hester van Zandt, personaj din „Atlasul norilor” al lui David Mitchell, iar mie mi se pare că se potrivește mănușă cu ceea ce văd în jurul meu, azi. Mediul în care îți duci existența este cheia propriei identități. Și mă tem că banul este valoarea (aproape singura!) a mediului în care trăim în prezent. Din păcate, aproape totul e de vânzare. Chiar și țara.

„Într-o bună zi, o Lume strict prădătoare va ajunge să se devoreze pe sine! Unui singur individ, egoismul îi urâțește sufletul; întregii specii umane, egoismul îi grăbește dispariția. Să fie aceasta pierzania înscrisă în chiar firea noastră?” se întreba Adam Ewing, în aceeași carte menționată mai sus.

Poate eu sunt demodată. Dar patriotismul este o valoare care nu are nimic de-a face cu moda. Rezistă vremii și vremurilor. Dacă există.

 Este înfiorător câtă iresponsabilitate domnește în rândul clasei politice (putere și opoziție, deopotrivă)! Este revoltătoare această politică ”l’État c'est moi” și această atitudine potrivit căreia, dacă ocupi (vremelnic!) o funcție, ești atotputernic și - mai ales - atotștiutor! Pleava s-a ridicat, semeață, la suprafață. Și fiecare zi e o dovadă în plus a cumplitei incompetențe! 

Sincer, încep să mă tem pentru această țară.

ghiocei

 Deși făcuți după același tipar, suntem atât de diferiți.

La fel și anotimpurile: toate primăverile au păsări, flori și fluturi. Doar că alții, de fiecare dată. 

Cum aceeași carte poate spune povești diferite, după vremea în care o citești. Când ești copil, contează acel final cu ”fericiți până la adânci bătrâneți”, indiferent câți zmei și balauri s-au pus de-a curmezișul poveștii. Apoi, pe măsură ce copilul rămâne doar în tine și ”omul mare” devine tot mai mare, înțelegi cât de important este parcursul poveștii: să știi, să faci, să cunoști și să deții adevărul. Și tot trece timpul. Iar când tu, ”omul mare”, obosești de atâtea dureroase adevăruri, parcă te-ai întoarce la povești. Și parcă ai mai strecura în ele zborul unui fluture ori culorile unei flori din primăverile trecute. Și gândești, asemeni copilului de odinioară, că dacă finalul este cu ”fericiți până la adânci bătrâneți”, cartea se închide cu un zâmbet.

Ei sunt ghioceii acestei primăveri.