Dor de poet

Mi-am smuls din suflet aripa de înger
Şi-acum iubesc prin lume alergând...
Mă mai cuprinde, tainic, veşnicia –
Vechi legământ păstrat din când în când.

Mă mai încearcă dorul meu de stele
Şoptite ploi îmi freamătă în piept
Când Serghei spune c-a-nflorit scoruşul
Iar eu m-aşez sub el, să te aştept.

Şi-o clipă uit că-s suflet fără aripi
Şi nu mai am cu ce să te cuprind...
Îmi cade-n păr zăpadă din petale
Şi-n anotimp mă pierd atunci, iubind.

Că-mi pare iarnă primăvara asta
Cu sănii din trecut umblând hai-hui...
Şi parcă-aud, în seva din petale,
Râzând cu lacrimi clopoţelul lui...

M-aşez, atunci, cu faţa către stele
Cum îşi dorm morţii somnul lor de veci
Şi-aştept să-ţi văd aripile pe boltă
În sania poetului când treci...