marți, 25 martie 2008

Legenda

E rasarit de ziua pe estic mal de Rin,
Si zorii-ncep s-apara, sa depene-o poveste...
Corabii mari, cu panze, pe unda apei vin.
Se sparg in cioburi norii, de ale stancii creste.

E liniste deplina aici, in inaltimi.
De jos, adie Rinul o slaba unduire...
Se ingusteaza apa cuprinsa de-adancimi
Si-un corb pateaza cerul cu neagra falfaire.

Aici e locul mortii. Se parjolesc carari
Cand dansuri de fecioara - cu-ntunecat alai -
Coboara de pe steiuri cu magice cantari...
Aici sunt doar tenebre... Aici e Loreley.

O stanca ce-a prins viata!Ce aur poarta-n plete!
Si, parca, trupu-i tanar e-nfipt in vesnicii...
In ochii ei, ca noaptea, se impletesc legende:
Iubiri cu crai si zane din carti pentru copii.

Pe mal, faptura blanda, isi plange fericirea,
Si plansu-i cade-n ape din norii tristi si grei...
Priviti-o mai aproape! Si-a impietrit iubirea,
Si Rinul poarta-n unde doar lacrimi de-ale ei.

Cand o zaresc, corabii se sparg pe rand, - lovite
De dragostea-mpietrita ce i-a cazut in Rin -
Din trupul ei de nimfa, clepsidre adormite
Ademenesc cu moartea corabii care vin.

Este apus de ziua pe estic mal de Rin,
Tenebrele se-arata intr-un grabit alai
Sa-i picure legendei si umbre in lumini...
Din unda neagra-a apei zambeste Loreley...

Niciun comentariu: