Anii s-au scurs în freamăt de vise şi dorinţe neîmplinite, inconştienţi de tinereţea lor, asemeni cailor sălbatici care freamătă pământul în copite, inconştienţi de perfecţiunea trupurilor puternice.
Naştere cu dureri şi zâmbet către viaţă. Rouă din florile castanilor şi nectar din împliniri trecătoare. Copilărie cu ochi înlăcrimaţi şi pârguire din fructe tomnatice. Eu.
Stâncă împietrită la hotarul dintre lumile tale, întinzându-ţi veşnicia peste fiecare dintre ele şi aripă ce-şi caută, când şi când, un căuş de suflet spre a se odihni. Strigăt către cer şi tăcere către adâncuri. Zâmbet şi mirare. Tu.
Puţină tristeţe, puţină bucurie. Puţin întuneric din nopţi cu felinare stinse, puţină lumină din puful norilor senini ca aripile îngerilor. Puţin din murirea celor de pe pământ şi puţin din nemurirea zeilor de dincolo de acesta. Puţin din mine şi puţin din tine. Noi.
Şi, deasupra noastră, castanii...
Azi i-am privit din nou. Mai mari, mai verzi şi mai trişti. S-au maturizat.
Înşiraţi pe marginea drumului, castanii şi-au pierdut, oarecum, strălucirea. Şi-au stins, una câte una, lumânările, iar ceara lor s-a scurs pe asfaltul deformat de rădăcinile puternice. Lumini fragile topite de alte lumini... de luminile zilelor dintr-o primăvară târzie.
Grijulii, acum îşi cresc pruncii. Aşezate în utere verzi înşirate pe crengile acoperite de frunze pufoase, viitoarele castane îşi dorm, încă, scurta lor trecere prin veşnicie. Soarele verii le va încălzi întunericul somnului iar în toamnă, când toate ale lumii vor da în pârg, ele vor ieşi zâmbitoare şi gata bronzate din scutecele de mătase verde. Să ne amintească de anii care au fost şi de cei ce urmează să fie. Pentru că aşa-şi numără îngerii, anii: din toamnă-n toamnă...
Atunci, abia, mă voi gândi la tine ca la un nou început..Un început târziu, dintr-o viaţă la fel de târzie. Şi puţin întârziată, poate, printre amintiri... amintirile castanilor cu flori netrecute încă, din vremea în care zâmbetele păreau veşnice asemeni tinereţii pe care, atunci când o ai, nu te gândeşti că ai putea să o pierzi vreodată.
Aşa a trecut viaţa noastră. Puţin din mine, puţin din tine...
Şi a mai rămas puţin. Puţin din noi...
Naştere cu dureri şi zâmbet către viaţă. Rouă din florile castanilor şi nectar din împliniri trecătoare. Copilărie cu ochi înlăcrimaţi şi pârguire din fructe tomnatice. Eu.
Stâncă împietrită la hotarul dintre lumile tale, întinzându-ţi veşnicia peste fiecare dintre ele şi aripă ce-şi caută, când şi când, un căuş de suflet spre a se odihni. Strigăt către cer şi tăcere către adâncuri. Zâmbet şi mirare. Tu.
Puţină tristeţe, puţină bucurie. Puţin întuneric din nopţi cu felinare stinse, puţină lumină din puful norilor senini ca aripile îngerilor. Puţin din murirea celor de pe pământ şi puţin din nemurirea zeilor de dincolo de acesta. Puţin din mine şi puţin din tine. Noi.
Şi, deasupra noastră, castanii...
Azi i-am privit din nou. Mai mari, mai verzi şi mai trişti. S-au maturizat.
Înşiraţi pe marginea drumului, castanii şi-au pierdut, oarecum, strălucirea. Şi-au stins, una câte una, lumânările, iar ceara lor s-a scurs pe asfaltul deformat de rădăcinile puternice. Lumini fragile topite de alte lumini... de luminile zilelor dintr-o primăvară târzie.
Grijulii, acum îşi cresc pruncii. Aşezate în utere verzi înşirate pe crengile acoperite de frunze pufoase, viitoarele castane îşi dorm, încă, scurta lor trecere prin veşnicie. Soarele verii le va încălzi întunericul somnului iar în toamnă, când toate ale lumii vor da în pârg, ele vor ieşi zâmbitoare şi gata bronzate din scutecele de mătase verde. Să ne amintească de anii care au fost şi de cei ce urmează să fie. Pentru că aşa-şi numără îngerii, anii: din toamnă-n toamnă...
Atunci, abia, mă voi gândi la tine ca la un nou început..Un început târziu, dintr-o viaţă la fel de târzie. Şi puţin întârziată, poate, printre amintiri... amintirile castanilor cu flori netrecute încă, din vremea în care zâmbetele păreau veşnice asemeni tinereţii pe care, atunci când o ai, nu te gândeşti că ai putea să o pierzi vreodată.
Aşa a trecut viaţa noastră. Puţin din mine, puţin din tine...
Şi a mai rămas puţin. Puţin din noi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu