Noaptea trecuta te-am visat. Se facea ca globul pamantesc nu era mai mare decat cupola unei biserici, iar noi stateam asezati pe el, undeva pe la tropice si ne muiam picioarele intr-un ocean, nu mai retin in care. Ma tineai de mana si priveam stelele. Imi spuneai ce distanta, cati ani, ani-lumina ne despart. Nu puteam sa fiu prea atenta ca ma durea ceva, cred ca ma asezasem pe un munte, dar nu indrazneam sa ma misc, de teama sa nu-mi lasi mana sa cada. Mi se parea ca cifrele rostite de tine cadeau pe suprafata oceanului, care era la fel de linistita ca a unui lac. Incercam sa ma amuz de cerculetele facute de fiecare cifra cazuta, stii, cum faceam cu pietrele, in copilarie.

Cand m-am trezit, am privit cerul de la fereastra mea. Am zarit luceafarul de dimineata si am incercat sa-mi amintesc: ce distanta, cati ani, ani-lumina ne desparteau? De atunci ma tot gandesc la asta... si nu-mi amintesc nici macar in ce ocean ne scaldam picioarele, ca as putea sa merg sa culeg cifrele cazute in el.