Toamna a tras o linie în grădină. „De aici încolo, Eu” – mi-a zis. Iar mie mi-a rămas locul de dincoace de fereastră.
Mesteacănul meu a crescut şi are multe frunze să-i dăruiască. La fel sălciile de lîngă iaz.
O privesc prin sticla aburită a geamului, pe care am desenat o faţă zâmbitoare. E frig.
Mâine o să-i pun şosete de lână şi îi voi face un ceai cu scorţişoară. În plus, va trebui să aspir toate frunzele pe care le suflă de pe crengi.
Azi mă bucur de culori.
La primăvară, păsările călătoare vor aduce înapoi curcubeele.
Până atunci, trăiesc în toamna aceasta şi refuz clipele în care întunericul îngenunchează lumina.
Totuşi, până la primăvară voi scrie pe zăpadă. Aşa cum am scris pe cer, astă-vară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu