Viaţa se măsoară în ani.
Totuşi, pot încerca să fiu mai puţin convenţională şi să-mi măsor altfel viaţa. În prieteni, de pildă: câţi am avut, câţi mi-au mai rămas. Ori în zâmbete: câte am provocat şi câte mi-au fost provocate. Sau pot să-mi măsor viaţa în vise: câte am împlinit şi câte mai aşteaptă, încă, să le vină rândul; ori în munţii pe care i-am urcat şi i-am coborât; în pomii pe care i-am plantat şi în florile care există şi datorită mie; în poveştile pe care le-am spus şi în cele care mi-au fost spuse. Sau, de ce nu, în curcubeie: de câte ori s-a descompus lumina sub privirile mele. Ori în iertări: de câte ori am iertat şi de câte ori am fost iertată.
Azi e ziua mea. Faţă de anul trecut, sunt mai bogată cu patru pomi, doi munţi, cinci poveşti, câteva curcubeie, câteva iertări şi o grămadă de vise. Şi cu multă iubire. Chiar, în ce se măsoară iubirea? Tot în anvergura mâinilor, aşa cum făceam în copilărie?
2 comentarii:
Anul viitor sa nu uiti sa treci o admiratie din partea mea, la masurarea vietii tale.
Mulţumesc, Daniel! Aşa voi face.
Trimiteți un comentariu