— ”Dacă ierți, iartă totul! Altfel n-ar mai fi iertare.” Lev Tolstoi —
Știu, era suficient să privesc înăuntrul meu, detașându-mă - fie și doar pentru cîteva minute - de cotidian.
Dar, întâmplarea a făcut să ajung pe meleagurile unde a început totul, acum jumătate de veac. :)
Casa aceea albă, cu balcon, e locul unde mi-am început destinul.
Acesta era drumul spre școală. E, cumva, un drum către munte, către înălțimi (sper că nu exagerez cu patetismul). De altfel, muntele era imaginea pe care o vedeam mereu, pe atunci: un altul creștea chiar din spatele casei, dincolo de tufele cu agrișe, din capătul grădinii.
Iar aceasta e școala. Tatiana Stepa învăța și ea, aici, pe atunci. Am fost prietene. Dar, asta-i o altă poveste.
Povestea mea continuă cu ”tanti Bobi”, la Biblioteca de la Sindicat.
Derdelușul. (Segmentul final, pe care ”ne dădeam” și cu patinele, nefiind foarte abrupt.)
Aici am închis cercul. Urmează spirala.
O lumină ciudată, dar prietenoasă, m-a însoțit, mereu, pe drumul către Mine.
Sunt recunoscătoare pentru tot.
În rest, tăcere. De cele mai multe ori, e mai frumoasă decât pot fi cuvintele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu