Schiţă

azi vorbim despre stele

Părea o cariatidă care susţine cerul ce devenise de la o zi la alta tot mai apăsător. Privea suprafaţa apei tremurată de vânt, gândindu-se la oceanul în care pierduse, cândva, nişte cifre. Fusese demult, într-un vis, dar parcă şi acum visa. De undeva simţea un miros de zambile.
Totuşi, era toamnă.
Aşezat pe un smoc de iarbă încă verde de pe marginea lacului, He studia pomii din spatele ei. Apoi privirea i se opri pe She, pe picioarele ei desculţe, pe pielea măslinie, aşa cum o avea mereu la sfârşit de vară. Îşi aminti de poveştile greceşti în care spirite feminine îşi aveau sălaşul în copaci.
-Mă priveşti ciudat...
-Mă gândeam la avataruri, She.
-Avataruri? Dar tu nu crezi în reîncarnări, He. Ai râs de mine când ţi-am spus că în altă viaţă te voi putea iubi mai mult, că voi umple toate tăcerile rămase în urmă, între noi.
-Ar trebui să mă iubeşti mai mult acum... ca să fiu sigur. Îi zâmbi.
She se aşeză lângă el, lăsându-i lui iniţiativa unei atingeri pe care şi-o dorea foarte mult. He nu se clinti.
-Am citit undeva că lumea a fost creată din iubire.
-Din iubire, She?
-Da, din iubire. Că totul era o luptă între elemente şi a intervenit, din afară, Iubirea. Apoi totul a prins formă şi s-a armonizat. E frumoasă teoria, deşi... iubirea ar trebui să existe în noi... nu să ne fie suflată din exterior.
-Empedocle. Iubirea şi Ura. Un proces continuu de unire şi disperare din care a luat naştere tot ceea ce compune universul.
-Uneori străluceşti, He! Parcă ai fi înconjurat de o armată de licurici!
-Doar când priveşti în sus îmi poţi vedea strălucirea, She... altfel e ca şi cum ai căuta în adâncuri ceva ce nu poţi găsi decât în înalt.
-Aşa cum sunt stelele?
-Aşa cum sunt stelele...