camera cu îngeri. despre dragoste

apăsam clanța grea, din fier rotunjit, bine cizelat și pășeam atentă peste pragul mare, de lemn
așa începeau, pe atunci, serile vacanțelelor de vară

mă întâmpinau icoanele de pe pereții albi și zâmbetul bunicii care, așezată la masa mică din dreapa intrării, își ridica privirea, fericită că mă vede
totul era alb, aici
și cămașa bunicii, și varul pereților, și fața de masă dantelată, cusută în zilele reci, din iernile la fel de albe, și pernele înșiruite pe pat, de-a lungul peretelui cu icoane
doar cuvertura patului purta râuri de culori, asemeni zilei ce tocmai se terminase: și câmp și apă și păduri și lanuri de porumb și flori sălbatice și floarea soarelui și zâmbete, șotii, gropițe în obrajii îmbujorați, jocuri, râsete, copilării

mă așezam pe patul care păstra culorile zilei
”…și de aș avea atâta credință încât să mut munții, iar dacă dragoste nu am, nimic nu sunt” citea bunica
iar eu zâmbeam îngerilor care ieșeau de după soba proaspăt văruită,
îi privem încolonându-se spre icoanele de pe pereți
și mă întrebam câtă dragoste am eu, numărând în gând și oameni, și vise, și cântece, și cerul albastru, și munții lângă care m-am născut, și puiul de mierlă, și

”și de aș împărți toată avuția mea și aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește” continua bunica

și îngerii așezau cununi pe capul sfinților din icoane, făcându-și treaba lor de îngeri, acolo sus
iar eu zâmbeam gândindu-mă la dragostea ce o revărsam zilnic spre mesteacănul plantat de mine, ajutându-l să crească

”dragostea toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă„ citea bunica
și mă încruntam, recunocând că n-am fost prea răbdătoare cu cei care au aruncat cu pietre în cățelul găsit între sălcii, la râu
în timp ce doi îngeri mă priveau întrebători și neliniștiți, parcă

”dar când va veni ceea ce este desăvârșit, atunci ceea ce este în parte se va desființa„ mă asigura bunica
și adormeam în sfințenia albelor fâlfâiri
de pe tavanul camerei cu îngeri din vacanțele de vară

*
ușa aceea e, acum, mică
pragul îl trec ușor,
nici îngerii nu mai împletesc cununi pentru capetele sfinților
înecați în albul de var al pereților

”și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea, dragostea. iar mai mare dintre acestea este Dragostea”
doar ochelarii bunicii, legați cu sârmă și așezați peste litere, măresc - prin lupa lor - Cuvântul

(toate citatele sunt preluate din Prima epistolă către corinteni a Sfântului Apostol Pavel)

Înger

Din fiecare poveste pe care o spunem, păstrăm - întotdeauna - o parte doar pentru noi. De teamă că, neînțelegând-o, cineva ne-ar putea întina povestea. Asemeni fluturilor care, de teamă să nu le ude roua polenul de pe aripi, se trezesc mai târziu, pierzând o bună parte din răsărit.

Poate și de aceea, uneori, ne înțelegem mai greu unii pe alții.  Și pentru că nu poți iubi ceea ce nu cunoști, ne iubim mai puțin.

Le rămâne îngerilor noștri sarcina să împlinească ceea ce noi, oamenii, nu putem. Trebuie doar să credem în ei.

Și pentru că 1 Iunie este aproape, e din nou vremea poveștilor. Și avem, din nou, dezlegare la îngeri.

madness

o taxă pe ură

și, poate, știind că trebuie să plătim, am încerca să ne autocenzurăm acest sentiment 

și am iubi mai mult

ne-am iubi mai mult

război sau pace

Dezlânat. N-am folosit de multă vreme acest cuvânt, dar e primul care mi-a venit în minte după ce am ascultat Discursul. Ce să zic, Dumnezeu să binecuvânteze America, dar să binecuvânteze întreaga noastră biată planetă, că mie mi s-a făcut, cumva, frică. Parcă nu mă simt ”safe”, mai pe limba lor. 
Am hotărât, totuși, că mă înșel, că sunt cusurgie și perfecționistă, că cer prea mult de la toată lumea și, recunoscându-mi aceste defecte, să încerc să mă bucur de cele patru zile în care am ”liber la citit”.
Căutând prin bibliotecă, am frunzărit, puțin, ”Război și pace” și iată-l pe Boris declarând că nu știa de expediția de la Boulogne, a lui Napoleon și nu auzise de Villeneuve: ”Aici, la Moscova, noi ne ocupăm mai mult de oaspeți și de bârfă, decât de politică. Habar n-am de toate astea și nu știu ce să cred.”
Hmm… Moscova zilelor noastre are și alte preocupări...

m-aș întoarce, parcă, la povești...

Aceste zile, mi s-a părut mai adevărat ca niciodată proverbul ”Când înțeleptul chibzuiește, nebunul nu stă nici el degeaba.”
Justificări, argumente, înregistrări, acuzații, revendicări, răzbunări.
Parcă nu mai am răbdare să ascult. M-aș întoarce la povești...